Porcul- Daniel Vilciu

Revoluția pentru mine a înseamnat trasoare trase în noapte de necunoscuți pentru a servi un scop și mai necunoscut, tancuri ce rupeau asfaltul gonind catre București și porcul nostru tranșat in două pe un pat de lemn cu picioare metalice. Aveam șase ani si eram mult mai interesat de șoriciul de pe burta porcului decât de evenimentele ce urmau sa schimbe soarta Romaniei.

 

Pana nu demult, fiecare an al familiei Vîlciu se incheia cu mica sarbatoare cu iz gurmand. Fie ca era cumparat primavara sau toamna, porcul era hranit bine pana in iarnă, cand ne strangeam toți fratii de pe unde eram împrăstiați în anul acela, ca să luăm masa împreună.

 

Am înca patru frați. Cel mai mare este însurat si locuieste in Voiteg, un sătuc din Timiș unde s-a mutat cand a hotarat să lase corectarea textelor Monitorului Oficial pentru agricultură si mai mult timp cu familia. In același sat locuieste si sora mea mai are cu doi ani pentru ca simte ca îi priește aerul Banațean. Urmatoarea este sora maritată în Eforie Nord, care vara este bineînteles si cea mai vizitată. Pentru ca de pe malul mării nu poți să zărești nici măcar un vârf de munte, din cand in cand ea si familia ei dau cate o fugă la Târgoviște pentru a se bucura de peisajul premontan.

 

Eu sunt prins între București, unde lucrez si locuiesc, și Târgoviște unde locuiesc părintii mei. În aceeași situatie este și mezina famililei, cu șapte ani mai mică decat mine.

 

Cu cel putin o luna inainte de sarbatorile de iarna, tata sau mama obișnuiau să ne sune pe fiecare pentru a stabili data mult așteptatului eveniment. Indiferent de unde eram în anul respectiv, de Crăciun eram acasă pentru a-mi lua porția de colesterol.

 

În Sambata cu pricina, eu, fratele meu, un var și tata ne trezeam cu mult înainte de răsărit, ca să evităm “să ne prindă soarele cu porcul întins pe masă, pentru ca se pun muștele pe el”, cum bine ne școlea tata. Pentru că animalele din ogradă îl cunoșteau și nu se speriau, el intra singur in coteț, scotea porcul afară și il atragea la loc larg unde imediat, sub conducerea vărului meu, îl doboram la pamant, eu imobilizând întotdeauna picioarele din față iar fratele meu pe cele din spate.

 

De aici încolo, fiecare avea rolul lui bine stabilit pentru restul zilei. Eu mă ocupam de pârlit și adus apa, frate-miu și tata îl curatau meticulos. Tranșatul îi revenea vărului meu, al cărui bunic din cealalta parte de neam fusese măcelar. Meseria s-a transmis din tată în fiu.

 

Până să se trezească restul familei, porcul era tranformat in bucați de carne, șuncă și șorici. Când se lumina de ziuă, mama venea să inspecteze operațiunea. Tot ea revenea câteva ore mai târziu ca sa aleaga câteva bucăti de carne proaspătă pe care le gătea pentru prânz.

 

Ciorba acrișoară si friptura înăbușită cu mămăligă, murături proaspat scoase din borcan, mustul dulce făcut din via ce umbrește curtea alor mei și cateva zile împreună reușeau să alunge orice problemă, de orice natură, cu care ne războisem în acel an.

 

Înainte de liberalizarea întâmplată in ’89, porcul tăiat iarna era o sursă de hrană de neînlocuit pentru majoritatea românilor. Fie că locuiai la bloc sau la casă, în oraș sau într-un sat uitat de lume, erai mulțumit daca aveai porc de tăiat. Carnea nu se găsea în fiecare magazin și magazinaș, așa cum se întâmplă azi dupa douăzeci și trei de ani.

 

Porcul ne unea. Toți sufeream în același mod și toți zâmbeam la zâmbetul lui rece si forțat pe care îl arăta odată pus pe masa de tranșat.

 

Lucrurile s-au schimbat. Avem de toate și cumpărăm de toate însa nu mai punem preț pe ce cumpărăm. Nu ne mai unesc multe lucruri.

 

Astăzi ai mei nu mai cresc porci și nu mai au copii care să le ceară de mâncare ci doar nepoți care îi vizitează de câteva ori pe an.

În ultimii doi ani, ai mei au crescut câte un pui de porc, cumpărat Toamna, pe care l-am sacrificat fără mare vânzoleală. Câte odată reușim să ne adunăm toți acasa de Crăciun, fiecare de pe unde se află. Poate totul e in mintea mea dar carnea nu mai are același gust ca cea pe care am mâncat-o in `89, cand admiram trasoarele trase în noapte de necunoscuți.