Natalia

Încă de mică mi-a displăcut să fiu în centrul atenției. Așadar, de câte ori mă întreba mama ce facem de ziua mea, răspunsul meu era standard: *Mergem în parc*. Și așa s-a întâmplat ani la rând, spre marea mea satisfacție.

Ei bine, în acel an nu am mai scăpat. Urma să împlinesc 10 ani și fix atunci venise în vizită o mătușă. A insistat atât de mult să-mi ia un cadou, încât a trebuit să-i promit că a doua zi vom merge la cumpărături. Cred că de atunci am prins o ură aproape masculină pe colindatul prin magazine. Rezultatul? O rochiță roșie, cu un cățeluș cusut pe piept, pe care am purtat-o până mi-a devenit bluză. Și încă o vreme apoi…

Cât despre cățeluș, și în ziua de azi zace pe o față de pernă, unde l-a lipit mama atunci când am plecat la facultate.

 

Advertisements

Alexandra

Era ziua mea și ar fi trebuit să mă simt fericită. Sau…măcar să par fericită. Păstram în permanență pe chip un zâmbet cu potențial de lărgire și profitam de puținele clipe când coboram privirea în podea pentru a-mi relaxa mușchii feței.

Evident că momentele de destindere erau rare. Toți ochii erau ațintiți asupra mea. Faptul că toți prietenii mei din bloc mă urmăreau când mâncam sau dansam mă obliga să mă străduiesc mai mult, să râd mai convingător. Pe scurt, să fiu mult mai stângace decât de obicei.

Chiar și la două zile după marele eveniment aniversar zâmbeam dacă mă priveau iscoditor. Cred că atunci am început să învăț să fac asta.

Sandra

Bunica-mea trebaluise toata ziua sa faca tot felul de antreuri si prajituri pe care nu mi le mai amintesc. Sigur erau acolo, pentru ca ardelencele tin foarte mult la ideea de mancare multa. Platourile tronau cuminti pe o masa pusa intre dulap si canapea. Canapea care era de fapt patul meu in general dar, pentru ocazia asta, fusese strans si impodobit, pe spatar, cu jucarii de plus. Mi-era groaznic de rusine pentru ca la 10 ani nu vrei ca baiatul pe care-l placi sa creada ca inca te mai joci. Desi tu o faci. Dar cumva, el acceptase sa vina la ziua mea si eu eram rosie in obraji, scalambaindu-ma pe ritmurile singurei casete care imi placea pe vremea aia.

Ziua de naștere- Alina

În copilărie zilele de naștere însemnau o masă mare în mijlocul sufrageriei și multe rude adunate în jurul ei. Copiii din bloc și hărmălaia adusă de ei venea de obicei a doua zi.

Împlineam 5 ani și rudele mă cam plictiseau așa că am vrut să ies afară, să mă joc cu prietenii mei. În incursiunile noastre prin jurul blocului (cam ăsta era perimetrul pe care aveam voie să îl explorez), am descoperit un mini-tractor care ni s-a părut evident foarte interesant.

Ne-am jucat și am râs mult, inventând povești și scenarii, până au venit “copiii mari” și tractorul a devenit neîncăpător. Nu-mi amintesc exact cum s-a întâmplat, știu doar că am căzut, că plângeam  foarte tare și voiam la mama, dar credeam că o să mă certe și-mi era frică să merg acasă.

Trauma a alungat alte amintiri de atunci, dar am 3 cicatrici pe mâna stânga care or să-mi amintească de ziua aia si de tractorul roșu din fața blocului (care a dispărut ca prin farmec).