Vama- Oana

E trecut de miezul noptii iar ploaia n-a incetat. Ne uitam unii la altii printre gene, cu ochii abia mijiti. Sorbim alene din sticlele de bere. Din cand in cand aruncam o privire catre cort care zace mototolit sub ploaie. Si acolo, pe plaja, e trecut de miezul noptii. Am abandonat bagajele, sacii de dormit si proviziile culinare pentru doua zile si am naufragiat pe terasa, in pijamale si cu suficient maruntis pentru bautura. Dupa trei ore pe drum si alte doua in care am incercat sa reconstituim manualul de asamblare a cortului ne-am resemnat in fata evidentei: urma sa ne petrecem noaptea pe banci de lemn in ritm duios de heavy metal.
Ploaia a trecut din pijamale in oase. As da orice sa linistesc muzica, sa sting lumina si sa ma intind pe banca. Imi vine sa strig tuturor sa plece dracului acasa pentru ca vreau sa dorm.

Oboseala- Roxana Donosa

Trecuseră șase ore de când stăteam lipită de două monitoare. Șase ore de concentrare maximă să nu greșesc ceva și nu cumva să ies din ritm (am durata de atenție a unei pisici). O secundă de respiro e de ajuns să-mi dau seama că muzica din urechi mai mult mă deranjează, că ochii mă ustură și că acum îi țineam întredeschiși. Capul mă doare și mă strânge din ce în ce mai tare, nu mai știe dacă să se concentreze la monitoare sau la muzică și, în toată confuzia, îmi apare în gând știrea aia cu fata care-a lucrat prea mult și-a murit și mă panichez.

Goana spre victorie- Anda Balanescu

Era deja ora 15.00 si mai aveam doar o ora pana la incheierea concursului. Concursul in care 20 de oameni, 3 echipe, se confrunta pentru a scoate profit din nimic, doar gatind si vanzand produse de patiserie cu buget initial 0. Rezultat actual: sperante si o tava de clatite umplute mai mult cu aer. Rezultat scontat: 100 de clatite vandute, cel putin 500 RON in buzunare si glorie eterna, plus evidenta satisfactie de a ne flutura victoria pe la nasul colegilor invinsi.

Eram de mai bine de 7 ore in competite, toata dimineata alergaseram de colo colo la foc continuu pentru a face rost de ingrediente pe credit, a a gasi localnici dispusi sa ne imprumute bucataria lor pentru a gati si pentru a identifica potentiali cumparatori. Pentru ca turul de forta si maiestrie se petrece la munte, urcaseram si coboraseram in goana mare mai multe pante, unele atat de abrupte ca aveam de fiecare data impresia ca pe urmatoarea nu o sa o mai apuc. In plus, nici nu mancasem nimic de la micul dejun, iar mirosul de clatite aburinde incepuse sa imi ia mintile. Mainile imi tremurau, privirea incepuse sa imi joace feste, vedeam peste tot zeci de puncte si pete negre, auzeam incontinuu in urechi un vajait, iar picioarele imi tremurau ca piftia, de simteam ca la fiecare pas o sa ma prabusesc gramada. Imi vedeam practic inima cum bubuie ca o toba, respiratia imi era ca de cuptor si gafaiam mai ceva ca o locomotiva.

As fi dat orice sa ma pot intinde pe jos si sa raman acolo…”Inca un pas, hai ca poti, trebuie sa poti!” ma tot incurajam eu, simtindu-ma in inferioritate fata de colegii mei, pe care ii vedeam saltand gratiosi si increzatori spre victorie. Normal, doar alergau la maratoane si se duceau la sala in fiecare zi dupa program…La un moment dat se opresc sa ma astepte si se uita ingrjorati la mine. “Nu am nimic”, le-am spus, fortand un zambet si tinandu-ma teapana pe pozitii, dupa care cerculetele din priviri s-au facut ditamai pata neagra care se labarta rapid, picioarele mi s-au taiat si am inceput sa ma scurg repede si sigur spre trotuar, luand cu mine in cadere si intreaga tava cu clatite…

Oboseala- Gabriela Enescu

Acum cateva luni, eram in masina in drum spre Brasov. Din fericire, nu conduceam eu. Ma ghemuisem pe bancheta din spate si auzeam ca prin vis cuvintele colegului de pe locul din fata, care incerca sa editeze textul unei prezentari Powerpoint, pe care urma sa o sustinem impreuna a doua zi. Era prezentarea de strategie de business pentru parteneri si o finalizam cu 5 ore inainte de sedinta.

In ziua aceea facusem deja la volan un drum dus-intors din Bucuresti pana pe litoralul bulgaresc, unde sustinusem vreo trei ore o prezentare de vanzare catre un client nou. Acum era ora 3 noaptea si, colac peste pupaza, ne si blocasem intr-un ambuteiaj de zeci de kilometri pe DN1.

Ochii mi se inchideau, vorbele se impleticeau si nu sunt sigura ca nu am dictat “misiunea firmei” inspirata dintr-o secventa de vis dintre doua hurducaturi…

Rosu- Sandra

Vazusem undeva o harta a corpului, colorata in functie de ce zone se activeaza atunci cand simti. Ca esti indragostit sau te doare, nervos sau fericit, ceva in tine devine, in mod miraculos, rosu, albastru sau verde. E, eu probabil ca am in stomac numai rosu. Cel mai mult o simt cand ma intreaba “Ai mancat?” sau “Ti-ai pus ceva pe cap?”. De parca as fi un copil mic si neputincios, care nu poate duce singur un pahar de apa la gura. Si atunci ma separ in ceva docil si stapanit si un adult inchis in corpul care eram, incearca sa-si croiasca urland drumul in varsta reala.

Nervozitate- Natalia

Văd gura Medinei cum se mișcă frenetic, privesc fix către trupul aplecat spre mine, dar nu mai aud nimic. Îmi țiuie urechile atât de tare încât, pentru câteva secunde, cred că am asurzit. Un pocnet scurt urmat de rafala de cuvinte ce încă nu se terminaseră îmi demonstrează contrariul.

“Nu sunt o persoană violentă”, îmi spun, în timp ce mă răsucesc pe călcâie și fac primii pași.