Frica- Cătălina Condruz

Un  râs dubios și o voce groasă m-au trezit din somn, undeva pe la 3 dimineața. De la etajul cinci al căminului studenţesc în care locuiam atunci, se auzeau oarecum difuz. M-am dus spre geam să văd de unde vin și dacă vin întradevăr de undeva. Când am ajuns la fereastră, vocea și râsul s-au auzit din nou. Am scurcircuitat distanța de la geam la ușă  într-un salt disperat, repetându-mi în cap că “nu, nu aud voci!”. Am ieșit pe ușă în speranța că de pe geamul de pe hol o să pot să văd doi tipi care-și pierd timpul pe-afară la ore târzii. Trebuia să mă conving că nu aveam halucinaţii

Geamul de pe hol era deja confiscat de 2 tipe care fumau.

Am coborât cinci etaje într-un timp record, fără să ratez vreo scară și să-mi rup vreun os, cu un puls care creștea de la treaptă la treaptă și o inimă care bubuia din ce în ce mai amenințător. Când am ajuns la parter, râsul a revenit în forță, neacompaniat de data asta de nicio voce. M-am oprit pentru câteva clipe de respiro și am constatat că am genunchii transpirați și fierbinți de la atâta efort.

Mi-am făcut curaj și am ieșit în goană afară. Dintr-un intrând al clădirii care sigur nu ar fi fost vizibil de la etaj, un tip îi aprindea cu o brichetă țigara altuia. Și-au întors amândoi capetele în sincron spre mine, lăsând să se audă un “Uite-o și pe-asta“. Apoi unul dintre ei s-a pus pe tuşit, iar celălalt a început să râdă de el. Am recunoscut  imediat vocea și râsul, moment sublim, în care toți mușchii mi s-au destins, ca după niște exerciții lungi de relaxare, în urma unei ore intense de sport. Însă mi s-a făcut dintr-odata rușine și am fugit (din nou) înapoi în camera mea. Eram îmbracată sumar, într-o cămașă de noapte transparentă pentru verile toride în care ți-e și frică să te întorci de pe o parte pe alta ca nu cumva să iei foc.

Pentru mine a rămas una din verile toride în care am înțeles că atunci când petreci  mult timp lângă o persoană care dezvoltă psihoze, ajungi și tu să auzi voci și să vezi personaje. Partea bună este că vocile și personajele cu care am avut eu de-a face au fost și sunt reale, cât se poate reale! Chiar dacă uneori chiar și eu mă mai îndoiesc de asta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s