Soluţii de avarie- de Miruna Marin

Drumul unui taximetrist de la București spre Marea Britanie.

Spre deosebire de alți taximetriști atotștiutori cu care m-am mai întâlnit, Bogdan nu știe unde e „Ciuperca” de pe bulevardul Ion Mihalache. Mi-o mărturisește politicos și simte nevoia să continue: „Dar sigur o s-o găsim noi”. Îi prind o clipă ochii în penumbra oglinzii retrovizoare și mă uimește blândețea lor, în contrast cu ceea ce mai pot întrezări din bărbatul acesta cu umeri de urs, acoperiți de tatuaje mari și colorate.

Îi place să intre în vorbă cu clienții, fiindcă așa trece și timpul mai ușor.

Aflu curând că taxiul este „soluția de avarie” a lui Bogdan: îl conduce doar de un an și numai ca să facă rost de niște bani ca să plece din țară. Ar fi făcut-o deja dacă ar fi reușit să obțină un credit bancar, însă, ca PFA și taximetrist, a întâmpinat greutăți.

Bogdan are 36 de ani și este jurist de profesie. Ca mulți tineri români, a vrut să-și înceapă viața adevărată mai repede decât permite sistemul și nu s-a angajat pe o poziție de începător la o firmă de avocatură. „Mi-am dorit să fiu independent, să fac bani mai repede”, spune el, mărturisind că s-ar putea să fi fost o greșeală.

Și-a deschis, pe rând, două firme, în domenii care îl pasionau. Prima, un magazin de produse pentru suporterii echipei de fotbal Steaua, a obținut licența oficială acordată de clubul sportiv, îmi povestește el cu mândrie.  Pe a doua, o firmă mică ce oferea servicii de depanare GSM și pentru laptopuri, a deschis-o împreună cu un prieten specialist în domeniu.

Ambele firme au întâmpinat greutăți, fără ca Bogdan să simtă că ar fi greșit cu ceva sau că ar fi avut vreo șansă să se împotrivească. Întâi au venit conflictele pe care clubul sportiv Steaua le-a avut cu armata, în urma cărora Bogdan și alții ca el și-au pierdut autorizațiile de comercializare și, de pe o zi pe alta, le-au fost confiscate și produsele rămase. Așa a pierdut prima afacere.

Apoi, după ce încheiase o înțelegere cu un mall pentru deschiderea unui spațiu comercial la parterul acestuia, Bogdan s-a trezit înconjurat de alte câteva firme ce ofereau aceleași tipuri de servicii, o concurență acerbă căreia micul service GSM nu i-a putut face față. „Se lovește mereu în micii întreprinzători, care sunt controlați tot timpul din nimic”,  îmi spune. „La impozitare și legi… nu ai nicio șansă. Nu poți să stai niciodată liniștit”.

Așa că Bogdan se simte acum „învins de sistem și de oameni”. A hotărât că România nu mai are ce să-i ofere. „Aș rămâne, dacă aș simți că se schimbă ceva. Aș rămâne să lupt, pentru familie și prieteni. Mai sunt și puțin naționalist”, zâmbește el în oglindă.

Deși e trecut de ora nouă seara, înaintăm destul de greoi către nord. Ne afundăm în marea de mașini din Piața Victoriei, dar niciunul din noi nu își pierde răbdarea. Pe mine m-a prins povestea, iar Bogdan se bucură că are timp să mi-o spună până la capăt.

Plănuiește de ceva vreme să plece în Anglia. A lucrat ca să strângă bani, iar acum este gata de plecare, fix când Brexitul a tulburat apele. Bănuia că britanicii vor apela la o astfel de măsură, dar nu dă înapoi. Peste două săptămâni se va muta împreună cu prietena lui, cu care este împreună de șapte ani, în Christchurch, un orășel de pe coasta britanică. Au ales o localitate mică, fiindcă nu își mai doresc să trăiască în orașe mari și agitate. Datorită plajelor și a oportunităților de a face surf, Christchurch atrage destul de mulți turiști, iar Bogdan plănuiește să muncească tot ca taximetrist (a stabilit deja detaliile cu o companie), urmând apoi să își caute și altceva de lucru. Mai ales în contextul actual, e important să primească, mai întâi, un permis de muncă.

Ajungem pe bulevardul Ion Mihalache şi se întețesc semafoarele. Când staționăm, privirea lui Bogdan alunecă dincolo de oglinda retrovizoare. De altfel, s-a întunecat și mi-e greu să-i mai prind ochii obosiți. Vocea, însă, îi e tot calmă și caldă, îmi povestește deja ca unui prieten. Totuși, nu renunță niciodată la adresarea politicoasă, în ciuda faptului că eu mi-am permis să îl tutuiesc.

Spune că îi va lipsi cel mai mult mama, care are nevoie de sprijin din partea lui și pe care își dorește să o poată lua cât de curând acolo. Pe lângă ea și prieteni, mai lasă în urmă un frate, în care are însă încredere că se poate descurca foarte bine și singur.

Mi se pare că e nevoie de curaj să te ridici și să iei din nou viața în piept așa cum o fac ei, și țin să îi spun asta. „Curaj ar fi să rămân aici și să mai investesc în țara asta”, spune el. „Dar nu mai pot, totul m-a luat prea mult prin surprindere. Mă simt foarte trădat.”

Ajunși la destinație, îi arăt intersecția de la Ciupercă și îl rog să oprească dincolo de semafor, în stația de autobuz. De pe trecerea de pietoni, văd cu coada ochiului taxiul galben rămas pe loc, ca într-un impas. Apoi, Bogdan întoarce mașina înapoi către centru și pornește.

Iulie 2016

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s