Floarea sorealui- de Claudia Tocilă

Acum multă vreme, Andrei spunea despre Ramona că e ca broșa pe care i-a ales-o de pe o tarabă din Vamă: neagră în mijloc, dar plină de culoare pe margine. O floarea-soarelui croșetată de vreun vamaiot trecător care nici nu știa ce însemnătate va prinde în pieptul ei.

Prima oară în Vamă, dar și primul sentiment de libertate totală, un lucru pe care nu l-ar fi gândit că funcționează chiar ”la comandă.” Da, oamenii spun că în Vamă e libertate, dar poate nu se întâmplă instant? Și totuși, ea ieșise dintr-o relație care o epuizase emoțional, în care se simțea abuzată și, mai mult, venise spontan cu Andrei, un băiat cald, atent și relaxat care îi inspira siguranță, iar asta făcea ca relația lor să fie diametral opusă cu cea care tocmai se încheiase.
Dar ea era vulnerabilă, asta o văzuse și Andrei: că încă era închisă, ca avea miezul întunecat, că nu era pregătită. Dar așa cum Floarea-Soarelui se întoarce după soare să se deschidă, așa și Ramona s-a dat după Andrei, iar după o serie de despărțiri și împăcări s-au reîntâlnit peste ani. Fără Vamă, fără nevoie acută de liberate, ci în sfârșit gata unul pentru celălalt.
Floarea-Soarelui din pieptul Ramonei nu este despre el, chiar dacă de la el o are, ci despre ea, un accesoriu care să îi reaminteasca de un moment de libertate, de liniște, poate, fără să-și dea seama, de noi începuturi.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s