Unui copil- Georgiana Manea

Era joi seară, deja trecut de zece. Mă întorceam de la un curs și stăteam la semafor la Eroii Revoluției când ai venit către mașina mea cu bidonul de apă cu detergent într-o mână și racleta în cealaltă mână. Mi-am ridicat ochii din telefon și am făcut semne disperate că nu vreau să îmi speli parbrizul. Dar te-ai apropiat și mai mult de mașină. Erai pe punctul de a arunca cu apă pe parbriz, când am deschis geamul și am spus pe un ton ferm: ‘’Să știi că n-am bani să-ți dau!’’. ‘’N-are nimic’’, mi-ai zis, ‘’îl spăl și așa’’. Am rămas fără cuvinte. Mi-am aruncat din nou ochii în telefon dar mă uitam cu coada ochiului și nu îmi venea să cred: ai curățat inclusiv urmele întărite lăsate de păsările care dormiseră noaptea trecută în pomul de deasupra mașinii. Când semaforul s-a făcut verde, parbrizul era curat cum nu mai fusese de mult. La final, ai ridicat ușor mâna în semn de ‘’La revedere!’’.

Erai un băiat de vreo 11-12 ani, cu o înfățișare total diferită de a celor care stau de obicei la semafor și spală parbrize. Părul șaten deschis spre blond, pielea deschisă la culoare, ochii albaștri și pistruii nevinovați de pe obrajii bucălați m-au făcut să mă întreb ce cauți în stradă la ora aceea spălând parbrize. Nu numai asta, dar faptul în sine de a spăla un parbriz fără bani m-au pus pe gânduri. Cine mai face asta?

Am plecat tulburată spre casă. Nu îmi puteam lua gândul de la tine. Cine mă cunoaște știe că sunt total împotriva obiceiului de a da bani cerșetorilor sau celor care spală parbrize sau oricăror alți copii, bătrâni sau mame cu copii care cer bani pe strada, din orice motive. Cred cu tărie că acesta nu este un mod de a-i ajuta în mod real. Iar când prietenii sau rudele îmi spun că au dat bani cerșetorilor, mă înfurii și le țin o întreagă teorie despre cât de rău este acest lucru. Pentru că în felul acesta nu faci decât să încurajezi fenomenul, ei continuă să stea în stradă, fără a avea vreo motivație de a-și căuta un mod cinstit de a face bani. Pentru că, de fapt, susții rețele de mafie organizată care nu fac decât să le ia banii și să îi exploateze. Și așa mai departe.

Dar, de data asta, tu m-ai impresionat. Nu numai faptul că ai spălat parbrizul fără bani. Dar întreg contextul. Hainele tale nu erau vizibil murdare. Erai genul de băiat pe care dacă l-aș fi văzut în tramvai aș fi crezut că e doar un puști ca toți ceilalți de vârsta lui, care merge la școală și joacă jocuri video. Mă tot întrebam ce cauți în stradă și ce te face să speli parbrize la acea ora târzie, când ceilalți copii de vârsta ta își beau ceaiul și se bagă la somn. Am rămas pe gânduri. Și mă simțeam vinovată că nu ți-am dat totuși ceva bani. În final, m-am hotărât să-ți cumpăr măcar ceva de mâncare. Dacă nu faci cumva parte dintr-un experiment social, sigur nu stai fără motiv pe stradă la ora aceea. Ajunsesem deja la Piața Progresul până când toate aceste gânduri s-au cristalizat în mintea mea. Am întors și m-am oprit la un Mega Image, aproape de intersecția cu pricina. Am făcut în grabă câteva cumpărături, nici nu știam ce să iau. Am pus în coș și ceva dulciuri și ceva mâncare. Apoi m-am întors cât am putut de repede în intersecția de la Eroii Revoluției. Dar intersecția era aproape goală, doar 3-4 mașini. Se făcuse deja 10:30 între timp. Nici urmă de puștan care spală parbrize.

Am plecat dezamăgită spre casă, cu părere de rău că nu m-am întors mai rapid cu mâncarea.  Dar am lăsat plasa cu mâncare în mașină, în speranța că te voi întâlni a doua zi. Dimineața nu erai acolo. Iar spre seară vremea a început să se strice. A venit ploaia, apoi ninsoarea cu viscol si vremea geroasă. Luni dimineața am pus din nou plasa în mașină. M-am gândit să o dau până la urmă oricărui om al străzii. Dar în graba mea din acea zi nu am observat nici unul, probabil și pentru că afară se făcuseră între timp -6 grade.

Luni seară veneam din nou spre casă. La același semafor, te-am văzut iar, același băiat cu pistrui și ochi albaștri, care spăla parbrize. De data asta erai mai bine îmbrăcat, cu fes și glugă pe cap, dar tot cu sticla de apă cu detergent în mână. Am deschis geamul și am strigat: ‘’Hei! Vino puțin!’’. Ai întrebat: ‘’Vreți să va spăl geamul?’’. ‘’Nu’’, am zis, ‘’stai puțin’’. Am luat punga și ți-am dat-o. Ai părut puțin surprins, dar ai spus: ‘’Bogdaproste! Dacă e pentru…’’. ‘’Mulțumesc!’’, am zis. Am plecat și de data asta cu părere de rău. Aș fi vrut să aflu mai multe despre tine. Aș fi vrut să am curajul să opresc pe dreapta și să stau de vorbă cu tine. Mi-am propus să fac asta data viitoare când te văd la semafor. Deși nu prea știu cum să te întreb fără a intra abrupt în viața ta, aș vrea să știu care e povestea ta.

Georgiana Manea scrie si pe blogul personal

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s