Semn- Georgiana Manea

Am ieşit de pe străduţa plină de praf şi am luat-o la dreapta, pe o altă străduţă plină de praf, intoxicată de oameni, maşini, tarabe, tonete şi câini. M-am străduit cu greu să mă strecor printre maşinile care veneau din direcția opusă. Drumul era foarte strâmt şi cel puţin un sofer şi doi pietoni s-au uitat urât la mine şi au înjurat.

Am ajuns în sfârșit în intersecția de la șosea. Acolo te-am văzut, erai un polițist care aștepta să sancționeze șoferii indisciplinați. Mi-ai făcut semn să opresc. Atunci am înțeles că ceva nu e în regulă.

Păreai foarte tânăr, cu părul blond și cu fața ușor rotundă, arătai ca și cum lucrezi în poliție de un an sau doi. Păreai un om de treabă, dar se vedea că încerci să îți faci cât mai bine meseria, așa că aveai o atitudine rezervată și o figură neclintită. După ce te-ai prezentat formal și mi-ai cerut actele, a venit și întrebarea inevitabilă: “Știți de ce v-am oprit?”. Deși începusem să mă prind că am făcut ceva greșit, am răspuns inocentă: “Nu!”. “Știți că este interzis pe sensul de pe care ați venit pe această stradă?”. Eu, cu fața din ce în ce mai surprinsă și cu cea mai candidă figură posibilă, am răspuns bâlbâindu-mă: “A… nu am știut… nu am văzut semnul… era vreun semn?”.

M-am uitat la tine și nu păreai să fii prea impresionat. Ai spus fără ezitare: “Da, era semn. Trebuie să vă dau o amendă de 225 de lei.” Am observat că aveai un accent din zona Banatului sau a Ardealului și m-am gândit că ai fost detașat în Vama Veche pe tipul verii, când este extrem de aglomerat. M-am gândit că ai plecat de ceva timp de acasă și a început să îmi pară rău pentru tine. Că ești plecat o perioadă lunga de acasă, că muncești când alții vin acolo să se distreze și că trebuie să suporți toți turiștii alcoolizați, mahmuri, aerieni sau nervoși.

Aerul de afară era fierbinte. Fața ta împietrită părea să nu spună nimic, dar ochii erau prietenoși. Era ceva ce nu se potrivea în figura ta. Ochii albaștri, calzi și acea față serioasă, neclintită, care nu schița nici cea mai mică emoție. Era greu să îmi dau seama ce fel de om ești. Am zis, totuși, să încerc.  Cu cea mai mieroasă voce posibilă am spus: “Puteți să mă iertați, vă rog, de data asta?”. Parcă surprins de întrebarea mea, te-ai uitat câteva zeci de secunde peste actele mele. Prietena din dreapta mea se uita îngrijorată la mine.

Brusc, mi-ai înapoiat actele și mi-ai spus: “Aveți grijă cum conduceți și uitați-vă la semne! O zi bună!”. Nu îmi mai amintesc dacă am reușit să îți mulțumesc. Am plecat uimită de acest gest de bunătate neașteptat. Pe drum, m-am gândit la tine și mi-am spus: “Wow! Mai există și oameni de treabă pe lumea asta!”.

După o perioadă în care părea că nimic nu merge cum trebuie și în care încrederea mea în oameni era serios afectată, mi-ai arătat că mai există și oameni care oferă un gest de generozitate necondiționat, fără să aștepte nimic în schimb. Este un lucru rar întâlnit și vreau să îți spun că nu mă așteptam la asta chiar de la un polițist. Știu, te-am judecat greșit. Și, oricum, rolul tău era doar să aplici legea. De fapt, nu contează cine ești și ce faci, în spatele fiecărei măști se află un om. Iar pentru că mi-ai redat în acel moment încrederea în bunătatea umana, îți mulțumesc!

Georgiana Manea scrie si pe blogul personal

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s