Camera copilariei- Gabriela Enescu

Desi din camera in care mi-am petrecut anii copilariei nu a ramas decat o amprenta pe sol din casa bunicilor daramata acum cativa ani, mi-o aduc aminte de parca ieri i-am trecut pragul. Avea o forma neobisnuita, oarecum hexagonala, parte din proiectul original al casei facut de bunicu’. El si bunica-mea construisera casa cu multi ani in urma, din materialele si resturile ramase de la casa mare daramata de comunisti.

Camera asta avea doua ferestre – una mare, care dadea spre drum, si una ingusta, subtire dar, totusi, destul de mare sa il incapa pe unchiu-meu in cel mai scurt drum spre iesire pe care l-a gasit la cutremurul din ’84. Avea si un pat enorm – dormeza, cum ii zicea bunica-mea – care ocupa mai mult de jumatate de spatiu si a carui saltea mai purta urmele vremurilor cand eram mici si inca nu aparusera scutecele Pampers.

Sunetul care imi revine cel mai pregnant in minte este cel al radio-ului pe frecventa “pe unde lungi” a Romaniei Actualitati si vocea bunicilor tainuind. Ce-mi placea cel mai mult insa era mirosul din diminetile de iarna. E o aroma dulce a caldurii pe care o lasa focul din lemne in soba de teracota pe care n-o mai aflu azi nicaieri. In cuptor se cocea intotdeauna o paine, sau mere, sau dovleac iar pe plita puneam seara vin la fiert.

Era camera mare, de la drum, ultima din sir, pastrata de bunica-mea ca loc in care sa-si creasca copiii si, mai tarziu, nepoatele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s