Dimineţile alea de la bunici- Irina Tacu

Strigau o dată. Aprig, ca la război, cu toată forţa, pierzându-se doar un strop spre final. Strigau a doua oară. Îmi simţeam urechea tăiată în două, ca de o sabie venită din teaca unui mercenar, pe a cărui insistenţă dureroasă nu o puteam opri nici cu aşternuturile spălate cu Perlan, nici cu perna cu fulgi lipsă cu care-l nimicisem noaptea trecută pe Dănuţ. Strigau a treia oară.

Am ridicat capul, vitează. Nu-i vedeam. Nu-i vedeam niciodată. Nu erau ai noştri, nu ţin minte ca bunica să fi avut vreodată cocoşi şi bine făcea. În cameră verii mei încă dormeau buştean. Mi-am întins trunchiul, mâinile şi fiecare încheietură. Îmi simţeam buzele zâmbind involuntar în timp ce nările se dădeau bătute în faţa aromelor venind în valuri din bucătărie, prevestind omlete cu brânză, pâine prăjită în tigaie şi ceai de căpşuni. Faptul că bunica lăsa uşa deschisă la sufragerie la 7 dimineaţa nu era o idee deloc rea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s