Supermarket- Adriana Georgescu

Dimineață, după ce am alergat prin parc, mă duc la Nic să-mi fac plinul. Nic este supermarketul nostru de cartier, căruia mama îi spune cu tandrețe „Nick” cu „ck” (dar nu m-aș fi prins niciodată de asta dacă nu m-ar fi întrebat într-o zi pe mail dacă vreau şi eu ceva de la „Nick” ). Mi-e poftă de cașcaval. E zece dimineața și te aștepți să fie plin de moșuleți și băbuțe, dar nu e așa. Sunt o grămadă de oameni tineri (poate corporatiști care lucrează în birourile din Opera Center?) care își fac plinul ca și mine. Intru și arunc o privire către case. Da, azi e ziua când lucrează tura cea mai simpatică de casierițe. Înșfac un coș plin de firimituri și mă enervez. Cine a ronțăit pâine aici? Sunt echipată de jogging și deocamdată nu-mi dau nici gluga jos,  sunt foarte hip-hop. Deși de dimineață, maică-mea, când m-a văzut îmbrăcată în pantalonii de trening cu dungi, polar, hanoracul anti-vânt și adidașii Nike portocaliu-cu-alb,  m-a întrebat senină: „Te duci la facultate?” Mă îndrept glonț spre raionul de brânzeturi. Uite roțile de cașcaval. Ia să vedem. Dorna, Rarăul, Dalia, Napolact, cașcaval bio, dar e mai scump… Off, ce complicat! Din difuzoare se aude Freddie Mercury cântând „We are the champions” și eu mă uit la iaurturile sănătoase care se înșiruie cu mândrie pe rafturi. Așa că până la urmă iau un iaurt de capră, dar și două rotițe mici de cașcaval.

Mă îndrept apoi către legume, de unde iau o legătură de pătrunjel pentru Gru. Gru e porcușorul meu de Guineea, căruia i se spunea Negruț înainte să văd eu desenele animate cu „Despicable me”. Bag pătrunjelul într-o pungă de celofan și când mă întorc, ia coșul meu de unde nu e! Un moșulică se depărtează tacticos cu iaurtul, cașcavalul și portofelul meu. E îmbrăcat cu pantaloni gălbui de stofă, ghete sport din piele maro și o jachetă de lână bej – un moșulică care se ține încă bine, care nu face notă discordantă cu tinerii din magazin. Mă reped după el și zic „Știți, ăsta e coșul meu”, la care moşuleţul se întoarce și se uită întâi la mine, apoi la coș. Îmi dau seama că îl cunosc, e vecinul meu, cel care  insistă mereu să ne tutuim. Spune că asta-l face să se simtă mai tânăr. „Iar te ții de glume?”, îi fac eu pe plac. Moşuleţul se mândreşte mereu cu glumele grozave pe care le face şi vreau să-i ofer o ieşire elegantă dintr-o situaţie în care clar de vină a fost doar zăpăceala lui. „Te rog să mă scuzi”, spune el încurcat și trebuie să-i iau eu coșul din mână.

La casă, unui alt moșulică i se face rău și se agață de brațul unui bărbat mai tânăr care îi spune: „Hai, încetișor, tata, o să-ți revii, uite, mergem să stăm jos”. Una din casierițe îi dă scaunul ei rulant de la casă și moșulică se prăvălește pe scaun într-o rână. Strânge în mâna dreaptă un baston solid din lemn și e încălțat cu galoși gri. E bătrân-bătrân și are mâinile foarte albe, foarte zbârcite, cu vene albastre și proeminente. Probabil că bate spre nouăzeci de ani. În comparație cu el, moșulică al meu e un tinerel.

Mă uit la moșulețul de pe scaun și el privește în direcția mea în gol fără să mă vadă, un iepure bătrân și temător, cu ochii roșii și umezi.  Ne contemplăm amândoi viitorul de care ne temem. E doar o chestiune de timp.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s